The Help (Culoarea Sentimentelor)

Autor: Kathryn Stockett
Editura: Univers

Încă o carte pe care voiam de multicel să pun mâna. Acţiunea din aceasta are loc prin anii ‘60 şi evidențiază relația dintre membrii familiilor de albi cu menajerele lor de culoare, într-un  cadru în care contrastul este din ce în ce mai puternic cu fiecare capitol parcurs. Sunt subliniate regulile acelei lumi, unele scrise sub formă de lege, altele nici măcar rostite, precum şi frica şi suspiciunea născute din acestea. Apoi, pe lângă liniile trasate între oamenii de rase diferite, mai există şi cele între stăpân şi slujitor.

“Regula Numărul Unu: când lucrezi la o persoană albă, Minny, nimic nu te priveşte pe tine. […] Regula Numărul Doi: să nu te pună dracu’ s-o laşi pe cucoana albă să te prindă vreodată şezând pe closetul ei. […] Regula Numărul Trei: când gătești mâncare pentru albi, o guști cu altă lingură. […] Regula Numărul Patru: folosești aceeași ceașcă, aceeași farfurie şi aceeași furculiță în fiecare zi. […] Regula Numărul Cinci: mănânci în bucătărie. […] Regula NumărulȘase: nu-i bați copiii. Albilor le place să-şi plesnească singuri odraslele.  Regula NumărulȘapte: […] nu răspunzi obraznic.”

Minny, personajul menționat mai sus, este unul dintre naratori, alături de Aibileen şi de Domnișoara Skeeter. (Pe lângă ele, mai avem şi un narator obiectiv, dar doar pentru un singur capitol.) La începutul fiecărui capitol este menționat naratorul, iar fiecare narator îşi are propriul stil de a povesti şi de a vorbi, păstrându-se şi dezacordurile, şi prescurtările, şi cuvintele greșite.  La început a fost mai greu de digerat acest aspect, dar apoi te absoarbe povestea şi nu mai deranjează; din contră, începi să apreciezi cum creşte verosimilitatea naraţiunii prin acest truc.

Prin relațiile dintre cei trei naratori, se conturează lumea menajerelor (Minny şi Aibileen), lumea angajatorilor (familia lui Skeeter şi familiile prietenelor ei, la care Minny şi Aibileen au lucrat), precum şi spațiul în care acestea două se intersectează.

Skeeter este printre cei care estompează contrastul dintre cele două lumi, totul pornind de la Constantine, fosta slujnică a familiei sale, datorită căreia fata a învățat să privească lumea altfel decât prietenele ei, care “toate e politicoase de nu mai pot şi ţepene, şi toate e de acord cu toate”. Ieșirea din acest tipar însemna izolarea în societate, risc pe care Skeeter şi-l asumă în momentul în care începe să scrie o carte în care adună interviuri cu menajerele, despre cum este să lucrezi la o familie de albi. Cartea, născută ca proiect prin care Skeeter spera să aibă succes ca jurnalistă, îşi întrece scopul, dându-le speranța de schimbare celor care iau parte în mod direct la crearea ei şi chiar şi celor care doar îi împărtăşesc secretul.

“— Nu numa’ că liniile alea este, da’ tu știi la fel de bine ca mine pe unde se trage ele.

Aibileen scutură din cap.

— Pe vremuri, am crezut şi eu în ele. Da’ nu mai cred. Liniile alea e în capu’ nostru. Oamenii precum coniţa Hilly încearcă din răsputeri să ne convingă că ele-s acolo. Da’ nu-s.

— Io știu că ele este, pen’ că primești pedeapsă de fiece dată când le întreci. Io, cel puțin, sunt pedepsită.

— Mulți crede c-atunci când te iei la ceartă cu bărbatu’ ai trecut linia. Şi că-ţi meriţi pedeapsa. Ce zici de linia asta?

Îmi pironesc privirea-n masă.

— Ştii prea bine că nu de linia asta vorbeam io.

— Pen’ c-acolo nu-i nici o linie. Doar în capu’ lu’ Leroy. Liniile-ntre albi şi negri nu e nici ele. Le-a inventat unii, cu mult timp în urmă. Şi-asta-i valabil şi pentru femeile de la ţară şi cucoanele de la oraş.”

Mai jos aveti trailer-ul filmului realizat dupa aceasta carte: