„Mă uit la terasa goală, cu unsprezece angajaţi discreţi, manevrând în linişte tacâmuri şi şerveţele, sticluţe de ulei şi oţet, pentru nişte clienţi care probabil că încă nici nu s-au trezit, maşinile foşnesc trecând lin pe străduţa de dincolo de gard şi este, de fapt, atât de linişte, încât mai întâi aud frunza desprinzându-se din creangă şi abia apoi o văd câzând în semicercuri frângându-se lent, până atinge cu un icnet scândura udă.”

– din Spre văi de jad şi sălbăţie, de Veronica D. Niculescu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s