Smulgatorul de inimi

frame coperta smulgatorAutor: Boris Vian
Editura: Univers

„Şi totuşi, ni se pare frumos mai ales ceea ce ne este familiar, aşa se spune. Nu e valabil şi pentru mine, totuşi. Sau poate că obişnuirea asta îmi dă posibilitatea de a vedea altceva în loc. Să văd maliete. Astfel, să rectificăm: ni se pare frumos ceea ce ne este destul de indiferent pentru a ne permite să vedem ceea ce voiam să vedem în loc de ceea ce este.”

Astfel gândeşte Jacquemort, personajul principal al acestei cărţi, şi cam aşa stau lucrurile şi în ceea ce priveşte cartea lui Vian. Prin aceasta călătorim într-un sat de la malul mării care se schimbă treptat, odată cu trecerea timpului. Timp care, pe parcurs, îşi schimbă şi el valenţa (la începutul capitolelor este trecută data, iar aceasta se schimbă din 28 august, 31 august… în 39 iulnie, 79 decartie, 347 iulsembrie).

Satul menţionat mai sus este aparte, este un loc în care oamenii nu cunosc ruşinea. Dacă fac ceva imoral, greşit, rău, se duc pe malul râului roşu, unde este bătrânul La Gloire. Acesta stă în apă şi scoate cu dinţii mizeriile ruşinoase ale altora. În schimbul preluării păcatelor lor, La Gloire este plătit în aur, dar aur pe care nimeni nu i-l acceptă când vrea să cumpere ceva, datorită statutului său în sat. Dar Jacquemort îi vorbeşte, căci este nou în sat, locuieşte cu Angel şi Clementine din ziua în care a ajutat-o pe aceasta să nască trei copii, şi este curios din fire. Este un psihanalist lipsit de dorinţe şi de experienţe, pe care vrea să le adune de la ceilalţi şi să şi le însuşească.

Din păcate, Jacquemort duce lipsă de oameni care să îi răspundă la întrebări. Angel îi este prieten, dar nu se lasă analizat, Clementine este prea preocupată de siguranţa fiilor săi pentru a-şi bate capul cu întrebările lui Jacquemort (şi aici vorbim de capitole întregi pline de griji pentru ce ar putea păţi copiii ei într-un moment de neatenţie), iar servitoarea Culblanc acceptă şedinţele de psihanaliză doar pentru că a înţeles greşit termenul. Aşa că Jacquemort găseşte o soluţie în animale şi îşi însuşeşte conştiinţa unei pisici, cartea având şi câteva pasaje amuzante cu obiceiurile sale pisiceşti.

Smulgătorul de inimi mi s-a părut o lectură uşoară, un fel de Alice în Ţara Minunilor mai pentru adulţi, cu multe idei pe care n-ai cum să nu le admiri, chiar şi în momentele în care sunt doar formulate atrăgător, fără să reuşească să te pună un pic pe gânduri (deşi acestea sunt puţine).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s