O educatie libertina

Autor: Jean-Baptiste Del Amo
Editura: Vellant

Înainte să începi să citeşti această carte, asigură-te că eşti tare de stomac. Sau ia un Metoclopramid, preventiv, sau ai grijă să ai nişte lămâie prin preajmă. Şi n-ar strica să ai şi nişte parfum în apropiere, just in case. Şi nu glumesc deloc, aproape toată prima parte din O Educaţie Libertină am parcurs-o strâmbând din nas. Fragmentele descriptive sunt foarte dese, detaliile se frâng unul din altul, iar textul musteşte de imagini vizuale şi olfactive (auditive mai rar). Faptul că Del Amo este în stare să îţi picteze pe retină cu uşurinţă cam tot ce doreşte este şi minunat, şi chinuitor în acelaşi timp.

Dar nu renunţa. Urmăreşte povestea lui Gaspard, venit din umilul Quimper şi sosit la Paris, vezi cum se ridică din mizeria Senei şi reuşeşte (mai mult sau mai puţin) să îşi îndeplinească aspiraţiile de a urca pe scara socială.

O să observi cum, după ce capătă speranţă, descrierile primesc o altfel de voluptate şi vei reuşi în sfârşit să îţi relaxezi nasul. Bine, din când în când, în mijlocul unei descrieri frumoase, Del Amo va mai insera câteva elemente groteşti, dar le va echilibra căutând şi sublimul în urât. Explicaţia apare chiar în interiorul cărţii, sub forma unui citat din Ambroise Paré: „Există lucruri divine, ascunse şi admirabile la monştri.”

Până la urmă, ne dăm seama că Gaspard „devenise la rândul lui un parizian adevărat, străzile nu mai aveau secrete pentru el, sau pe-aproape. Apoi se gândi că s-ar putea ca mai degrabă el să nu mai aibă secrete pentru Paris. De când mergea pe străzile astea, avea tot mai mult senzaţia că se lăsase pătruns şi condus de o forţă ocultă. Se gândi că misterul care îl apăsa ca o ameninţare s-ar putea să nu fie în afara lui, ci în el şi că nu oraşul îl împingea să facă lucruri, ci propriile lui unghere întunecate.”

Ne dăm seama de la început că povestea lui Gaspard se concentrează în jurul Senei. Ajuns în Paris, Sena îl cheamă, acolo îşi găseşte şi primul loc de muncă, acolo îşi face primul prieten, acolo revine în momentele de cumpănă din viaţa sa… Iar cartea este împărţită în patru părţi pentru a sublinia importanţa Senei: Fluviul, Malul stang, Malul drept, şi (din nou)Fluviul.

Este o provocare să citeşti această Educaţie Libertină, dar dacă ai trecut de prima parte, supravieţuieşti cu siguranţă, şi chiar dacă se revine la pasaje despre mizerie, ai antrenament şi le poţi face faţă. La ce s-ar putea să nu faci faţă cu brio vor fi frustrările legate de traducere. Sunt multe cuvinte şi expresii care nu prea îşi au locul, cum ar fi cuvântul „piţipoancă”, ce poate fi îndurat cel mult într-un roman despre timpurile noastre. (Am avut însă noroc cu un prieten care se pricepe la franceză că a stat şi mi-a mai prezentat alternative pentru câteva expresii.) Deci, dacă vă împăcaţi bine cu limba franceză, vă sfătuiesc să îl citiţi netradus.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s