Vaduvele de joi seara

Autor: Claudia Piñeiro
Editura: Univers

Am ales cartea din pricina numelui (parcă era predestinată) şi a scurtei descrieri. Văduvele de Joi Seara începe cu o crimă într-o noapte de joi oarecare, într-un cartier care putea fi aproape oriunde și implică personaje care până atunci nu păreau să iasă nici ele în evidenţă. În mod firesc, după crimă mă aşteptam să se treacă la rezolvarea acesteia. Dar autoarea a ales să creeze o anumită atmosferă, să ne prezinte cadrul, precum şi viaţa intimă a locuitorilor săi.

Astfel, descoperim pe îndelete cartierul închis şi bine păzit Altos de la Cascada (La Cascada, pe scurt), din periferia Buenos Airesului. Ni se prezintă intrările, cu porţile la care se face din start diferenţierea între locuitori, angajaţi şi vizitatori. Aflăm cum sunt împărţite terenurile, cum şerpuiesc aleile, de ce tipuri şi în ce culori pot fi casele, ce locuinţe au voie să aibă gard viu şi multe alte detalii de acest gen. Ni se înfăţişează acest cartier până şi din punct de vedere olfactiv, fiecare anotimp venind cu propriul său parfum.

Mai departe, naratorul se concentrează, pe rând, pe familii şi pe membri ai acelor familii: cum au ajuns în cartier, ce impresie i-au făcut agentei imobiliare (Virgina/Mavi), cum îşi privesc prietenii, copiii, soţii sau soţiile, dar şi angajaţii. Pentru o imagine de ansamblu şi mai detaliată, uneori găsim şi perspectiva angajaţilor, aceasta devenind poate primul defect al imaginii perfecte pe care o afişează cu toţii. Căci dincolo de aparenţe, descoperim drama fiecăruia: o familie care nu putea avea copii, alta în care au adoptat un fiu şi o fiica, dar nu îi iubesc în mod egal, o alta în care soţul îşi înşală nevasta, precum şi altele în care se petrec lucruri mult mai grave. Unele secrete le descoperim sub formă de secrete împărtăşite între vecini, pe altele sub formă de întâmplări cu martori, iar ultimele de multe ori sunt muşamalizate datorită potenţialei influenţe negative a celui care ar trebui să se simtă ruşinat, un picuţ pe ideea de ţine-ţi prietenii aproape, iar duşmanii şi mai aproape. Căci „cei care venim să locuim în Altos de la Cascada spunem că am venit în căutarea „verdelui”, a vieţii sănătoase, a sportului, a siguranţei. Suntem scuzaţi, inclusiv faţă de noi înşine, pentru că nu mărturisim pe de-a-ntregul de ce venim. Şi cu timpul nici nu ne mai aducem aminte. Stabilirea în La Cascada produce o anumită uitare magică a trecutului. Trecutul care rămâne săptămâna trecută, luna trecută, anul trecut, „când am jucat intercountry şi am câştigat”. Se şterg prietenii de o viaţă, locurile care înainte păreau de neînlocuit, unele rude, amintirile, greşelile. De parcă ar fi cu putinţa, la o vârstă, să smulgem foile dintr-un jurnal şi să începem să scriem unul nou.”

Este o carte uşor de parcurs, deşi surprinde prin multitudinea de detalii înghesuite într-un spaţiu atât de restrâns. Şi… cred că ar gusta-o toţi cei care au urmărit la un moment dat serialul Desperate Housewives, sunt cam în acelaşi stil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s