Vremea bastarzilor

Autor: Paula Cifuentes
Editura: Rao

O carte atipică despre viaţa unei familii de nobili din Portugalia, văzută prin ochii lui Beatriz de Portugalia, fiica lui Pedro I şi a lui Ines de Castro, şi relatată de aceasta de dincolo de mormânt, pe două planuri, unul al trecutului îndepărtat, altul al trecutului apropiat. Ni se vorbeşte cu o sinceritate dură, pe un ton plin de amărăciune din când în când, dar mereu autocritic, nelipsit însă de o doza măricică de narcisism şi egoism. Când povesteşte, lui Beatriz nu îi pasă de normele morale, de ce se cade să gândească sau nu.

Trecutul îndepărtat începe cu copilăria lui Beatriz şi se roteşte în jurul tatălui său (Despre Tată). Aflăm despre mama ei, în aparenţă o femeie bună şi caldă, dar în realitate egoistă şi calculată, chiar şi în relaţiile cu propriii ei copii, pe care îi manipulează cu iscusinţă. Îi cunoaştem şi tatăl, care, în urma asasinării lui Ines, datorită asemănării dintre mamă şi fiică îşi obligă copila să joace rolul acesteia, inclusiv în dormitor. Îi urmărim evoluţia lui Beatriz, din copilărie până spre adolescenţă, şi vedem cum păcatele, care înainte o făceau să se simtă murdară şi umilă, ajung în câţiva ani să nu o mai afecteze.

„Păcatul nu te marchează, nu lasă urme, până la urmă ajunge să facă în mod inevitabil parte din tine, şi nu mai cauţi nici cauza, nici scopul, nici iertarea.”

În paralel, ni se povesteşte trecutul apropiat, în capitole care sunt Despre Fiu, mai exact despre viaţa ei ca viitoare mamă a unui fiu pe care îl urăşte şi îl consideră o lipitoare care îi doreşte moartea. În acest plan îi cunoaştem soţul (pe care îl dispreţuieşte) şi amantul, precum şi cea mai buna prietenă, Blanca (amanta soţului său), care, în cea mai mare parte a cărţii, încearcă să o otrăvească.

Când deschidem o carte cu regi şi regine, cu bărbaţi care încă fac dreptatea cu spada şi cu femei în rochii cu corset şi crinolină, ne aşteptăm să citim despre regulile stricte impuse de societate, intrigi, amanţi, poate chiar şi despre o crimă dramatică. Nu ne aşteptăm ca naratoarea să fie (în mare parte) sociopată. Nici mama acesteia, nici prietena ei cea mai bună. Nu ne aşteptăm ca bărbaţii să fie atât de dispreţuiţi de naratoare (şi poate chiar şi de autoare?) şi ca cele două sociopate mai tinere să fie feministe convinse. Şi, cu siguranţă, nu ne aşteptăm să citim pagini întregi despre menstruaţie şi despre cum se luptă Blanca şi Beatriz să se ridice deasupra neajunsurilor din vieţile lor de femei.

Pe de alta parte, stilul e plăcut, cartea e uşor de parcurs şi sunt destule pasaje în stare să ne pună din când în când pe gânduri. Cu alte cuvinte, Vremea Bastarzilor nu a ajuns printre preferatele mele, dar nu pot nici să spun că nu mi-a plăcut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s